Investiții pe termen lung în ETF-uri: de ce să iei în calcul strategii cu o corelație redusă?
Investițiile pe termen lung în fonduri tranzacționate la bursă (ETF-uri) reprezintă o modalitate accesibilă de a beneficia de creșterea piețelor de acțiuni. Totuși, chiar și un portofoliu care include sute de companii poate suferi pierderi considerabile în timpul unei crize bursiere.
Pe măsură ce capitalul investit crește, întrebarea nu mai este doar „Cum pot obține randamente mai mari?”. Devine la fel de important să te întrebi: Depinde portofoliul meu prea mult de evoluția pieței de acțiuni?
Asta nu înseamnă că ar trebui să renunți la ETF-uri. Înseamnă că merită să analizezi și alte surse de randament, inclusiv strategiile cu o corelație redusă față de acțiuni, pentru a vedea dacă pot contribui la o diversificare mai bună.
De exemplu, un ETF care urmărește marile companii americane și unul specializat în sectorul tehnologic pot replica indici diferiți. Cu toate acestea, ambele pot reacționa la aceiași factori economici și pot înregistra pierderi simultan atunci când bursele scad.
Faptul că deții mai multe ETF-uri nu înseamnă automat că ai și mai multe surse independente de randament.
Istoria piețelor arată că inclusiv ETF-urile de acțiuni cu un grad ridicat de diversificare au trecut prin scăderi de peste 50% în timpul unor crize bursiere majore.
Principalele perioade de scădere: SPY (2007–2009), QQQ (2000–2002), VOO (2020) și Taiwan 0050 (2008).
Precizări privind datele: Graficul prezintă valori aproximative ale drawdown-ului maxim pentru fiecare ETF de la lansare. Perioadele analizate nu sunt identice, iar rezultatele pot varia în funcție de ajustările pentru dividende, frecvența datelor și metoda de calcul. Prin urmare, aceste cifre nu ar trebui folosite separat pentru a clasifica ETF-urile după nivelul de risc.
Cea mai mare scădere înregistrată de un ETF de la lansare nu reflectă neapărat cea mai severă scădere din istoria pieței pe care o urmărește.
VOO este un exemplu relevant. Fondul a fost lansat în 2010, așa că istoricul său real nu include criza financiară globală din 2008. Indicele S&P 500, pe care VOO îl urmărește, a suferit însă o scădere mult mai profundă în acea perioadă. Evoluția de atunci poate fi analizată prin datele istorice ale indicelui sau prin istoricul mai îndelungat al ETF-ului SPY.
O limitare asemănătoare există și în cazul Taiwan 0050, lansat în 2003. Performanța sa efectivă nu acoperă marile perioade de scădere ale bursei din Taiwan de dinaintea acelui an. De exemplu, după spargerea bulei speculative din 1990, indicele bursier taiwanez TAIEX a pierdut aproximativ 80% din valoare. Aceasta este o scădere istorică a indicelui pieței, nu un drawdown real sau simulat al ETF-ului Taiwan 0050.
Concluzia este importantă: un istoric mai scurt, în care nu apar anumite crize majore, nu înseamnă că fondul este mai puțin vulnerabil la scăderi severe în viitor.
Pentru a evalua riscurile unui ETF, este util să privești dincolo de performanța fondului și să analizezi comportamentul pieței sale de referință de-a lungul mai multor cicluri economice.
Toate acestea nu diminuează avantajele investițiilor pe termen lung în ETF-uri. Evidențiază însă o distincție esențială: randamentul obținut pe termen lung și pierderile suportate pe parcurs sunt două aspecte diferite ale aceleiași investiții.
Pentru investitorii cu portofolii importante, pentru cei care se apropie de pensionare sau care intenționează să retragă periodic bani, o scădere puternică poate însemna mai mult decât o pierdere temporară pe hârtie. Ea poate afecta calendarul și realizarea unor obiective financiare concrete.
De aici apare o întrebare firească: ar putea alte surse de randament să reducă dependența portofoliului de piața de acțiuni?
În analiza financiară, coeficientul de corelație (Correlation) variază între -1 și +1. Cele trei situații principale sunt:
O corelație redusă nu este același lucru cu o corelație negativă.
Această diferență contează în special pentru investitorii care dețin ETF-uri de acțiuni.
O strategie cu o corelație redusă nu produce automat profit atunci când bursele scad. Înseamnă doar că randamentele sale nu urmează în mod constant direcția pieței de acțiuni.
Acțiunile și o strategie cantitativă pot înregistra pierderi în același timp, chiar dacă între randamentele lor a existat o corelație istorică apropiată de zero. În mod similar, nici o corelație negativă observată în trecut nu garantează protecție în fiecare perioadă de scădere a pieței.
Beneficiul potențial vine din combinarea unor surse de randament care nu evoluează întotdeauna în același ritm, nu din presupunerea că o investiție va compensa fiecare pierdere a alteia.
Să luăm un exemplu ipotetic cu două investiții:
Dacă întregul capital este investit în ETF-ul de acțiuni, volatilitatea anualizată a portofoliului este de 20%.
În aceste condiții, o alocare de 80% în ETF și 20% în strategia alternativă ar reduce volatilitatea portofoliului la aproximativ 16,3%. O structură cu 60% în ETF și 40% în strategia alternativă ar coborî-o și mai mult, la circa 13,4%.
Cum poate adăugarea unei investiții care fluctuează și ea în valoare să reducă volatilitatea totală?
Pentru că riscul unui portofoliu nu depinde doar de volatilitatea fiecărei investiții, ci și de modul în care randamentele acestora se mișcă unele față de celelalte.
Atunci când două investiții nu cresc și nu scad mereu simultan, o parte dintre fluctuații se pot compensa reciproc. Astfel, variațiile valorii întregului portofoliu pot deveni mai moderate.
Acesta este avantajul potențial al diversificării prin strategii cu o corelație redusă.
Totuși, cifrele din grafic reprezintă exclusiv un exemplu matematic bazat pe ipoteze specifice, nu rezultate reale de tranzacționare. O volatilitate mai mică nu garantează nici un drawdown maxim mai redus, nici un randament mai mare.
În practică, trebuie analizat dacă introducerea unei noi strategii îmbunătățește efectiv portofoliul după luarea în calcul a randamentelor, comisioanelor, costurilor de tranzacționare și riscurilor. Noua alocare trebuie, de asemenea, să fie potrivită pentru obiectivele financiare ale investitorului.
Scopul nu este neapărat să găsești investiția cu cel mai mare randament, ci să construiești un portofoliu în care surse diferite de randament se completează reciproc.
Să presupunem că un portofoliu scade de la 10 milioane de lei la 8 milioane de lei. Este o pierdere de 20%. Dar, pentru a reveni de la 8 milioane la 10 milioane de lei, este necesară o creștere de 25%, nu de 20%.
După o pierdere de 10%, investiția trebuie să crească cu aproximativ 11,1% pentru a reveni la valoarea inițială. În urma unei scăderi de 30%, este necesară o creștere de circa 42,9%. Dacă portofoliul pierde jumătate din valoare, adică 50%, trebuie ulterior să crească cu 100% — să își dubleze valoarea — doar pentru a reveni la maximul anterior.
Cu cât drawdown-ul este mai profund, cu atât randamentul necesar pentru recuperarea integrală a pierderii este mai mare.
Din această perspectivă, scăderile istorice ale ETF-urilor prezentate anterior capătă și mai multă relevanță. Chiar și o investiție cu perspective bune pe termen lung poate traversa perioade de pierderi a căror recuperare durează ani.
Un proces îndelungat de revenire poate fi deosebit de dificil pentru cei care trebuie să retragă bani periodic din portofoliu sau să îndeplinească anumite obligații financiare la date fixe.
De aceea, investițiile pe termen lung nu ar trebui să se rezume la urmărirea celor mai mari randamente. Contează și dimensiunea pierderilor posibile, precum și efectele acestora asupra planurilor financiare.
Urmărirea unor randamente rezonabile, împreună cu gestionarea riscului unor drawdown-uri severe, poate ajuta investitorii să își respecte obiectivele financiare pe termen lung.
Explorarea unor surse diferite de randament este una dintre abordările posibile. Nu pentru că ar exista strategii care elimină complet pierderile, ci pentru că o combinație potrivită ar putea reduce dependența de un singur factor de risc al pieței.
Începe cu un istoric verificabil al tranzacțiilor reale, nu doar cu randamentul anualizat prezentat în materialele de promovare.
Platformele terțe de monitorizare a performanței, precum Myfxbook, permit consultarea istoricului tranzacțiilor și a statisticilor unei strategii. Aceste informații pot oferi o imagine mai clară asupra randamentelor și riscurilor observate în condiții reale de piață.
Totuși, verificarea istoricului de tranzacționare de către o platformă terță nu echivalează cu un audit financiar independent și nu oferă nicio garanție privind rezultatele viitoare.
Un istoric de tranzacționare reală oferă dovezi mai directe despre operațiunile efectiv executate decât o simplă simulare. Cu toate acestea, performanțele trecute nu garantează rezultatele viitoare.
Dacă istoricul publicat include și testări retrospective (backtesting) sau perioade simulate, aceste rezultate trebuie prezentate separat și clar diferențiate de cele obținute prin tranzacționare reală.
Pentru un investitor care deține deja ETF-uri, evaluarea unei strategii noi nu trebuie să însemne neapărat căutarea celui mai mare randament. Mai important este să stabilească dacă strategia aduce o sursă suplimentară de randament care merită riscul asumat.
Dacă investițiile actuale corespund deja obiectivelor tale financiare, toleranței la risc și nevoilor de lichiditate, păstrarea alocării existente poate fi o alegere perfect justificată.
Totuși, pe măsură ce portofoliul crește, merită să îți pui câteva întrebări:
O corelație redusă, de una singură, nu reprezintă un motiv suficient pentru a investi.
O strategie nouă merită luată în considerare doar atunci când potențialul său de randament, profilul de risc și condițiile practice de implementare sunt compatibile cu obiectivele și posibilitățile investitorului.
Întrebarea cu adevărat utilă este alta:
„Depinde portofoliul meu prea mult de aceiași factori de piață și de aceleași surse de randament? Ar putea o strategie diferită să mă ajute să urmăresc creșterea capitalului pe termen lung, gestionând în același timp mai bine riscurile?”
Pentru cei care au construit deja un portofoliu de ETF-uri pe termen lung, înțelegerea drawdown-urilor maxime istorice, a corelației dintre randamente și a efectelor diferitelor alocări reprezintă un punct de plecare solid pentru o structură investițională mai echilibrată.
Atunci când analizezi strategii cu o corelație redusă, începe cu trei elemente esențiale:
Suntem deschiși schimbului de idei despre cercetarea strategiilor cantitative, managementul riscului și construirea portofoliilor de investiții, pentru a-i ajuta pe investitorii interesați să își evalueze opțiunile pe baze mai bine fundamentate.
Un portofoliu bine construit nu urmărește doar obținerea de randamente. La fel de importantă este gestionarea riscurilor pe drumul către obiectivele financiare pe termen lung.
Pe măsură ce capitalul investit crește, întrebarea nu mai este doar „Cum pot obține randamente mai mari?”. Devine la fel de important să te întrebi: Depinde portofoliul meu prea mult de evoluția pieței de acțiuni?
Asta nu înseamnă că ar trebui să renunți la ETF-uri. Înseamnă că merită să analizezi și alte surse de randament, inclusiv strategiile cu o corelație redusă față de acțiuni, pentru a vedea dacă pot contribui la o diversificare mai bună.
1. ETF-urile diversifică deținerile, dar nu elimină riscul pieței
ETF-urile de acțiuni reduc riscul asociat concentrării investițiilor în doar câteva companii. Însă, dacă portofoliul este alcătuit în principal din astfel de fonduri, performanța sa rămâne puternic influențată de direcția generală a pieței bursiere.De exemplu, un ETF care urmărește marile companii americane și unul specializat în sectorul tehnologic pot replica indici diferiți. Cu toate acestea, ambele pot reacționa la aceiași factori economici și pot înregistra pierderi simultan atunci când bursele scad.
Faptul că deții mai multe ETF-uri nu înseamnă automat că ai și mai multe surse independente de randament.
Drawdown-ul maxim istoric al unor ETF-uri cunoscute
Drawdown-ul maxim (Maximum Drawdown, MDD) măsoară cea mai mare scădere a valorii unei investiții de la un maxim anterior până la un minim ulterior, într-o anumită perioadă.Istoria piețelor arată că inclusiv ETF-urile de acțiuni cu un grad ridicat de diversificare au trecut prin scăderi de peste 50% în timpul unor crize bursiere majore.
Principalele perioade de scădere: SPY (2007–2009), QQQ (2000–2002), VOO (2020) și Taiwan 0050 (2008).
Precizări privind datele: Graficul prezintă valori aproximative ale drawdown-ului maxim pentru fiecare ETF de la lansare. Perioadele analizate nu sunt identice, iar rezultatele pot varia în funcție de ajustările pentru dividende, frecvența datelor și metoda de calcul. Prin urmare, aceste cifre nu ar trebui folosite separat pentru a clasifica ETF-urile după nivelul de risc.
Cea mai mare scădere înregistrată de un ETF de la lansare nu reflectă neapărat cea mai severă scădere din istoria pieței pe care o urmărește.
VOO este un exemplu relevant. Fondul a fost lansat în 2010, așa că istoricul său real nu include criza financiară globală din 2008. Indicele S&P 500, pe care VOO îl urmărește, a suferit însă o scădere mult mai profundă în acea perioadă. Evoluția de atunci poate fi analizată prin datele istorice ale indicelui sau prin istoricul mai îndelungat al ETF-ului SPY.
O limitare asemănătoare există și în cazul Taiwan 0050, lansat în 2003. Performanța sa efectivă nu acoperă marile perioade de scădere ale bursei din Taiwan de dinaintea acelui an. De exemplu, după spargerea bulei speculative din 1990, indicele bursier taiwanez TAIEX a pierdut aproximativ 80% din valoare. Aceasta este o scădere istorică a indicelui pieței, nu un drawdown real sau simulat al ETF-ului Taiwan 0050.
Concluzia este importantă: un istoric mai scurt, în care nu apar anumite crize majore, nu înseamnă că fondul este mai puțin vulnerabil la scăderi severe în viitor.
Pentru a evalua riscurile unui ETF, este util să privești dincolo de performanța fondului și să analizezi comportamentul pieței sale de referință de-a lungul mai multor cicluri economice.
Toate acestea nu diminuează avantajele investițiilor pe termen lung în ETF-uri. Evidențiază însă o distincție esențială: randamentul obținut pe termen lung și pierderile suportate pe parcurs sunt două aspecte diferite ale aceleiași investiții.
Pentru investitorii cu portofolii importante, pentru cei care se apropie de pensionare sau care intenționează să retragă periodic bani, o scădere puternică poate însemna mai mult decât o pierdere temporară pe hârtie. Ea poate afecta calendarul și realizarea unor obiective financiare concrete.
De aici apare o întrebare firească: ar putea alte surse de randament să reducă dependența portofoliului de piața de acțiuni?
2. Ce pot aduce strategiile cu o corelație redusă?
O strategie cu o corelație redusă nu este interesantă pentru că ar putea anticipa următoarea prăbușire a bursei. Potențialul său avantaj constă în posibilitatea de a genera randamente care nu depind exclusiv de creșterea prețurilor acțiunilor.Corelație redusă și corelație negativă: care este diferența?
Corelația arată în ce măsură randamentele a două investiții tind să evolueze împreună.În analiza financiară, coeficientul de corelație (Correlation) variază între -1 și +1. Cele trei situații principale sunt:
- Corelație pozitivă (aproape de +1): Randamentele tind să se miște în aceeași direcție. Cele două investiții pot crește sau scădea în același timp.
- Corelație redusă (aproape de 0): Nu există o relație liniară puternică și constantă între randamente. Atunci când o investiție crește, cealaltă poate crește, scădea sau rămâne aproape neschimbată.
- Corelație negativă (aproape de -1): Randamentele tind să evolueze în direcții opuse. Când o investiție crește, cealaltă tinde să scadă.
O corelație redusă nu este același lucru cu o corelație negativă.
Această diferență contează în special pentru investitorii care dețin ETF-uri de acțiuni.
O strategie cu o corelație redusă nu produce automat profit atunci când bursele scad. Înseamnă doar că randamentele sale nu urmează în mod constant direcția pieței de acțiuni.
Acțiunile și o strategie cantitativă pot înregistra pierderi în același timp, chiar dacă între randamentele lor a existat o corelație istorică apropiată de zero. În mod similar, nici o corelație negativă observată în trecut nu garantează protecție în fiecare perioadă de scădere a pieței.
Beneficiul potențial vine din combinarea unor surse de randament care nu evoluează întotdeauna în același ritm, nu din presupunerea că o investiție va compensa fiecare pierdere a alteia.
Cum poate o corelație redusă să diminueze volatilitatea portofoliului?
Să luăm un exemplu ipotetic cu două investiții:
- ETF de acțiuni: Volatilitate anualizată de 20%.
- Strategie alternativă: Volatilitate anualizată de 15% și corelație de 0 cu ETF-ul.
Dacă întregul capital este investit în ETF-ul de acțiuni, volatilitatea anualizată a portofoliului este de 20%.
În aceste condiții, o alocare de 80% în ETF și 20% în strategia alternativă ar reduce volatilitatea portofoliului la aproximativ 16,3%. O structură cu 60% în ETF și 40% în strategia alternativă ar coborî-o și mai mult, la circa 13,4%.
Cum poate adăugarea unei investiții care fluctuează și ea în valoare să reducă volatilitatea totală?
Pentru că riscul unui portofoliu nu depinde doar de volatilitatea fiecărei investiții, ci și de modul în care randamentele acestora se mișcă unele față de celelalte.
Atunci când două investiții nu cresc și nu scad mereu simultan, o parte dintre fluctuații se pot compensa reciproc. Astfel, variațiile valorii întregului portofoliu pot deveni mai moderate.
Acesta este avantajul potențial al diversificării prin strategii cu o corelație redusă.
Totuși, cifrele din grafic reprezintă exclusiv un exemplu matematic bazat pe ipoteze specifice, nu rezultate reale de tranzacționare. O volatilitate mai mică nu garantează nici un drawdown maxim mai redus, nici un randament mai mare.
În practică, trebuie analizat dacă introducerea unei noi strategii îmbunătățește efectiv portofoliul după luarea în calcul a randamentelor, comisioanelor, costurilor de tranzacționare și riscurilor. Noua alocare trebuie, de asemenea, să fie potrivită pentru obiectivele financiare ale investitorului.
Scopul nu este neapărat să găsești investiția cu cel mai mare randament, ci să construiești un portofoliu în care surse diferite de randament se completează reciproc.
3. Randamentul pe termen lung contează. La fel și controlul pierderilor.
Randamentul anualizat este un indicator important al performanței, dar nu spune întreaga poveste. O altă întrebare merită aceeași atenție: după o pierdere semnificativă, cu cât trebuie să crească portofoliul pentru a reveni la valoarea inițială?Să presupunem că un portofoliu scade de la 10 milioane de lei la 8 milioane de lei. Este o pierdere de 20%. Dar, pentru a reveni de la 8 milioane la 10 milioane de lei, este necesară o creștere de 25%, nu de 20%.
Cu cât pierderea este mai mare, cu atât recuperarea devine mai dificilă
După o pierdere de 10%, investiția trebuie să crească cu aproximativ 11,1% pentru a reveni la valoarea inițială. În urma unei scăderi de 30%, este necesară o creștere de circa 42,9%. Dacă portofoliul pierde jumătate din valoare, adică 50%, trebuie ulterior să crească cu 100% — să își dubleze valoarea — doar pentru a reveni la maximul anterior.
Cu cât drawdown-ul este mai profund, cu atât randamentul necesar pentru recuperarea integrală a pierderii este mai mare.
Din această perspectivă, scăderile istorice ale ETF-urilor prezentate anterior capătă și mai multă relevanță. Chiar și o investiție cu perspective bune pe termen lung poate traversa perioade de pierderi a căror recuperare durează ani.
Un proces îndelungat de revenire poate fi deosebit de dificil pentru cei care trebuie să retragă bani periodic din portofoliu sau să îndeplinească anumite obligații financiare la date fixe.
De aceea, investițiile pe termen lung nu ar trebui să se rezume la urmărirea celor mai mari randamente. Contează și dimensiunea pierderilor posibile, precum și efectele acestora asupra planurilor financiare.
Urmărirea unor randamente rezonabile, împreună cu gestionarea riscului unor drawdown-uri severe, poate ajuta investitorii să își respecte obiectivele financiare pe termen lung.
Explorarea unor surse diferite de randament este una dintre abordările posibile. Nu pentru că ar exista strategii care elimină complet pierderile, ci pentru că o combinație potrivită ar putea reduce dependența de un singur factor de risc al pieței.
4. Cum evaluezi performanța reală a unei strategii cantitative?
După ce ai înțeles rolul corelației și al drawdown-ului, urmează o întrebare practică: merită o anumită strategie cantitativă de tranzacționare să fie inclusă în portofoliul tău?Începe cu un istoric verificabil al tranzacțiilor reale, nu doar cu randamentul anualizat prezentat în materialele de promovare.
Platformele terțe de monitorizare a performanței, precum Myfxbook, permit consultarea istoricului tranzacțiilor și a statisticilor unei strategii. Aceste informații pot oferi o imagine mai clară asupra randamentelor și riscurilor observate în condiții reale de piață.
Totuși, verificarea istoricului de tranzacționare de către o platformă terță nu echivalează cu un audit financiar independent și nu oferă nicio garanție privind rezultatele viitoare.
Nu te uita doar la profitul afișat
Când analizezi o strategie cantitativă, patru aspecte merită o atenție deosebită:- Istoricul tranzacțiilor reale: De cât timp este aplicată strategia cu bani reali, în condiții efective de piață? A trecut prin perioade de creștere, scădere și volatilitate ridicată?
- Randament și drawdown maxim: Cât de mari au fost pierderile temporare suportate pentru obținerea rezultatelor raportate?
- Levier financiar, expunere și costuri: Strategia utilizează efect de levier sau menține poziții deschise semnificative? Ce comisioane de administrare și costuri de tranzacționare implică?
- Corelația cu ETF-urile existente: Randamentele strategiei evoluează suficient de diferit pentru a putea aduce un beneficiu real de diversificare?
Un istoric de tranzacționare reală oferă dovezi mai directe despre operațiunile efectiv executate decât o simplă simulare. Cu toate acestea, performanțele trecute nu garantează rezultatele viitoare.
Dacă istoricul publicat include și testări retrospective (backtesting) sau perioade simulate, aceste rezultate trebuie prezentate separat și clar diferențiate de cele obținute prin tranzacționare reală.
Pentru un investitor care deține deja ETF-uri, evaluarea unei strategii noi nu trebuie să însemne neapărat căutarea celui mai mare randament. Mai important este să stabilească dacă strategia aduce o sursă suplimentară de randament care merită riscul asumat.
5. Ai nevoie de alte strategii de investiții pe lângă ETF-uri?
Nu orice investitor în ETF-uri are nevoie să adauge o strategie cantitativă în portofoliu.Dacă investițiile actuale corespund deja obiectivelor tale financiare, toleranței la risc și nevoilor de lichiditate, păstrarea alocării existente poate fi o alegere perfect justificată.
Totuși, pe măsură ce portofoliul crește, merită să îți pui câteva întrebări:
- Dependența de piață: Ce parte din averea mea depinde de evoluția pieței de acțiuni?
- Capacitatea de a suporta pierderi: O scădere puternică a portofoliului mi-ar afecta planurile de pensionare, retragerile programate sau alte obiective financiare?
- Rezultate verificabile și gestionarea riscului: Strategia pe care o analizez are un istoric real de tranzacționare care poate fi verificat și un sistem credibil de management al riscului?
- Beneficiul pentru portofoliu: După luarea în calcul a costurilor și riscurilor, includerea strategiei ar îmbunătăți cu adevărat alocarea activelor mele?
O corelație redusă, de una singură, nu reprezintă un motiv suficient pentru a investi.
O strategie nouă merită luată în considerare doar atunci când potențialul său de randament, profilul de risc și condițiile practice de implementare sunt compatibile cu obiectivele și posibilitățile investitorului.
Concluzie: păstrează ETF-urile, dar privește diversificarea mai amplu
Investițiile pe termen lung în ETF-uri rămân o abordare potrivită pentru mulți investitori. Analizarea unor strategii cu o corelație redusă nu înseamnă că trebuie să renunți la fondurile pe care le deții deja.Întrebarea cu adevărat utilă este alta:
„Depinde portofoliul meu prea mult de aceiași factori de piață și de aceleași surse de randament? Ar putea o strategie diferită să mă ajute să urmăresc creșterea capitalului pe termen lung, gestionând în același timp mai bine riscurile?”
Pentru cei care au construit deja un portofoliu de ETF-uri pe termen lung, înțelegerea drawdown-urilor maxime istorice, a corelației dintre randamente și a efectelor diferitelor alocări reprezintă un punct de plecare solid pentru o structură investițională mai echilibrată.
Atunci când analizezi strategii cu o corelație redusă, începe cu trei elemente esențiale:
- Performanțe reale verificabile: Examinează rezultatele tranzacțiilor efectiv executate, durata istoricului disponibil și costurile asociate.
- Istoricul riscurilor și al drawdown-urilor: Analizează comportamentul strategiei în diferite condiții de piață.
- Corelația cu ETF-urile din portofoliu: Compară randamentele pentru aceleași perioade, pentru a evalua dacă strategia poate oferi un beneficiu semnificativ de diversificare.
Suntem deschiși schimbului de idei despre cercetarea strategiilor cantitative, managementul riscului și construirea portofoliilor de investiții, pentru a-i ajuta pe investitorii interesați să își evalueze opțiunile pe baze mai bine fundamentate.
Un portofoliu bine construit nu urmărește doar obținerea de randamente. La fel de importantă este gestionarea riscurilor pe drumul către obiectivele financiare pe termen lung.
繁體中文 
العربية 
বাংলা 
简体中文 
香港中文 
Čeština 
Dansk 
Nederlands 
English 
Français 
Deutsch 
Ελληνικά 
हिन्दी 
Magyar 
Bahasa Indonesia 
Italiano 
日本語 
한국어 
Bahasa Melayu 
Norsk bokmål 
Polski 
Português do Brasil 
Português 
Română 
Русский 
Español de Argentina 
Español de México 
Español 
Svenska 
ไทย 
Türkçe 
Українська 
اردو 
Tiếng Việt